Care sunt cele mai bune soluții antimucegai și cum îți poți proteja locuința de condens?

Mucegaiul apare în locuințe din cauza unei umidități prea ridicate, ca urmare a unei lipse de ventilare a spațiilor, dar și pe fondul diferențelor de temperatură dintre pereți și mediul exterior, ca urmare a lipsei izolațiilor termice. Mucegaiul nu este doar inestetic, ci este și nesănătos, putând provoca o multitudine de probleme organismului uman, iar din acest motiv este nevoie de eliminarea acestor ciuperci, folosind substanțe profesionale care să împiedice reapariția, dar și prin implementarea unor soluții de reducere a diferențelor de temperatură de la nivelul suprafețelor.

Ce este de fapt mucegaiul

Ce este de fapt mucegaiul?

Mucegaiul este o ciupercă ce se dezvoltă cu precădere în spațiile umede. În locuințe, mucegaiul apare în primă fază sub formă de spori microscopici, ca niște pete negre dispuse pe suprafețe, de regulă în zonele de joncțiune dintre pereți și tavan sau pereți și pardoseală. Cele mai predispuse spații la apariția mucegaiului sunt bucătăriile și băile, dar și subsolurile, demisolurile și beciurile. Desigur, dacă vorbim despre locuințe poziționate în medii umede, pericolul de apariție a mucegaiului nu se limitează doar la aceste tipuri de camere.

Cum se răspândește mucegaiul?

Mucegaiul este o ciupercă a cărei răspândire se face prin aer, iar de aici vine și riscul inhalării sporilor de către oameni sau animale. Atunci când sunt inhalați, sporii pot provoca reacții alergice sau probleme de sănătate, cum ar fi iritații ale pielii, alergii sau alte probleme respiratorii care necesită tratament. Este așadar nevoie de eliminarea mucegaiului, iar în acest sens există câteva soluții speciale, despre care discutăm în cele ce urmează.

Cum poți elimina mucegaiul?

O dată ce apare la nivelul suprefețelor, mucegaiul prezintă o răspândire rapidă. Ce este mai problematic însă este faptul că mucegaiul pătrunde în porozitatea betonului sau a materialelor de construcții și din acest motiv este destul de greu de tratat pe suprafețe. Există însă câteva soluții prin care poți scăpa de mucegai și prin care poți ține sub control apariția acestuia.

Soluții antimucegai

Eliminarea mucegaiului se poate face cu ajutorul substanțelor speciale ce pot fi aplicate local pe suprafață. Aceste soluții au proprietatea de a penetra substratul de beton, pentru a elimina în profunzime sporii de mucegai.

Dintre cele mai cunoscute tipuri de soluții antimucegai pot fi menționate substanțele comerciale (cele pe care le poți cumpăra din comerț), substanțele pe bază de clor, substanțele pe bază de peroxid de hidrogen (apă oxigenată- folosită mai ales de către firmele specializate de curățenie), sau soluții pe bază de acid acetic (soluții profesionale).

Eliminarea mucegaiului se poate face cu ajutorul substanțelor speciale ce pot fi aplicate local pe suprafață. Aceste soluții au proprietatea de a penetra substratul de beton, pentru a elimina în profunzime sporii de mucegai.

Dintre cele mai cunoscute tipuri de soluții antimucegai pot fi menționate substanțele comerciale (cele pe care le poți cumpăra din comerț), substanțele pe bază de clor, substanțele pe bază de peroxid de hidrogen (apă oxigenată- folosită mai ales de către firmele specializate de curățenie), sau soluții pe bază de acid acetic (soluții profesionale).

Clorul este unul dintre cei mai buni dezinfectanți, astfel că poate fi folosit și pentru curățarea și igienizarea suprafețelor afectate de acțiunea mucegaiului. Pentru a utiliza o astfel de soluție tot ce trebuie să faci este să amesteci clorul cu o parte de apă (sau îl poți folosi chiar și nediluat) pe care să îl aplici pe suprafețe dintr-o sticlă cu pulverizator.

Înainte de a aplica clorul este nevoie de o pregătire a substratului, iar pentru aceasta poți folosi o lavetă pentru a curăța mucegaiul. Ulterior, pe suprafață poți aplica clorul, ventilând foarte bine spațiile interioare deoarece clorul poate provoca afecțiuni respiratorii ocupanților clădirii.

Aceste tipuri de soluții pot varia la nivel de costuri, însă în general nu ar trebui să investești mai mult de 20-30 de lei pentru un recipient de clor. Soluția este așadar ieftină, sigură și eficientă, doar că trebuie dublată de eforturi de curățare a suprafețelor.

Apa oxigenată are o largă utilitate, fiind cunoscută pentru proprietățile sale de igienizare și albire. Peroxidul de hidrogen este folosit pentru igiena dinților sau pentru dezinfectarea rănilor, însă poate fi folosită și în cazul curățării suprafețelor de mucegai. La fel ca și în cazul substanțelor pe bază de clor, este nevoie să folosești o sticlă cu pulverizator pentru aplicare, mai ales dacă mucegaiul este în plan vertical sau deasupra capului (pe tavan). După aplicarea apei oxigenate este nevoie să lași ca aceasta să acționeze pentru câteva ore, pentru ca mai apoi să cureți cu o lavetă și să aerisești foarte bine suprafața.

Soluția pe bază de apă oxigenată nu ar trebui să coste mai mult de 10-20 de lei, însă dezavantajul este acela că peroxidul de hidrogen poate fi cumpărat doar din farmacii sau din magazine specializate.

Oțetul este util pentru o multitudine de procese, iar în ceea ce privește curățarea este foarte potrivit. Aciditatea sa, combinată spre exemplu cu puterea bicarbonatului, pot reda frumusețea spațiilor și pot curăța în profunzime o multitudine de substraturi.

Acidul acetic poate curăța foarte bine și suprafețele afectate de mucegai, așa că tot ce trebuie să faci este să îl aplici prin pulverizare. Costurile pentru folosirea oțetului sunt foarte mici, de ordinul a câțiva lei, iar efortul de curățare este minim.

Soluțiile antimucegai din comerț sunt o soluție foarte bună de curățare, deoarece pot conține un mix de agenți de curățare. Ca și în cazul produselor homemade sau a produselor de igienizare, acestea pot fi cumpărate în sticle cu pulverizator, pentru a putea fi aplicate cu ușurință pe suprafețe. Este recomandată aerisirea foarte bună a spațiilor, deoarece aceste substanțe pot afecta sistemul respirator al oamenilor și animalelor. Prețul substanțelor de curățare variază în funcție de produsși eficiență, costurile variind între 20 și 50 lei.

Izolarea termică a spațiilor- o soluție antimucegai

Așa cum am spus inițial, mucegaiul apare în general în spații umede, dar și în zonele une pe suprafața pereților există diferențe mari de temperatură față de mediul interior. Astfel, dacă pe suprafața exterioară a peretelui temperaturile sunt scăzute, iar la interior sunt cu câteva grade mai mari, există riscul de apariție a condensului. Condensul este mai apoi responsabil de apariția mucegaiului, astfel că este de la sine înțeles faptul că este nevoie de o egalizare a temperaturii la nivelul suprafețelor.

Izolarea termică a suprafețelor se poate face folosind vată minerală (bazaltică sau vată de sticlă), polistiren (extrudat, expandat, grafitat) sau spumă poliuretanică cu celulă închisă sau deschisă. De asemenea, în unele situații pot fi folosite plăcile de rigips, deoarece acestea au rolul de a păstra o temperatură potrivită la interior, protejând astfel de apariția mucegaiului. Prețul izolației termice depinde foarte mult de tipul materialului folosit pentru izolare, dar și de prețul manoperei și de suprafețele ce necesită a fi acoperite.

Acestea sunt metodele prin care se poate reduce pericolul apariției mucegaiului, dar și substanțele care te pot ajuta să cureți sporii și să te bucuri de o locuință primitoare, fără urme de mucegai. Alege să discuți cu specialiștii în domeniu pentru a afla și alte informații despre mucegai și cele mai bune moduri de eliminare a acestuia, pentru ca sănătatea ta să nu fie afectată de această ciupercă.

Rate this post
Tot continutul este protejat de drepturile de autor. © 2015-2021. 151.ro